Too Hot to Handle: Love Is a Game – Întrebări legate de mecanica jocului
Te-ai blocat într-un punct al jocului? Ai întrebări despre funcționalități? Ai întrebări despre setările jocului? Aici găsești răspunsuri la întrebări frecvente legate de jocuri.
Atenție, pot exista spoilere!
De asemenea, poți găsi întrebări frecvente despre mecanica jocului în cadrul acestuia. În joc, atinge Setări > Tutoriale pentru afișarea unei liste de subiecte legate de mecanica jocului.
Modifică aspectul sau numele avatarului tău
Selectează conformația, culoarea pielii, numele și pronumele din cadrul ecranului Crearea avatarului la începutul jocului. Odată ales, avatarul și numele nu pot fi modificate pe parcursul aceluiași joc. Dacă dorești să le modifici, reîncepe jocul selectând fila Sezoane și atingând butonul Reîncepe sezonul.
Dacă atingi butonul Reîncepe sezonul, vei șterge tot progresul realizat în joc!
Modifică părul, ținuta sau accesoriile
Părul, ținuta și accesoriile pot fi schimbate frecvent pe parcursul jocului. Pentru a le modifica în orice moment, accesează catalogul personal de stiluri. Dă clic pe cartonașul profilului tău de la secțiunea DISTRIBUȚIE SEZON 1 din fila Pagina principală și selectează pictograma personalizare din colțul din dreapta sus. După ce ai confirmat stilul, acesta se va actualiza imediat în cadrul jocului.
Modifică trăsăturile de caracter
Spre deosebire de aspectul fizic, nu trebuie să alegi personalitatea de la începutul jocului. Poți alege ce tip de personalitate vrei: drăguță, răutăcioasă, agreabilă sau un amestec între cele trei! Dezvoltă o trăsătură de caracter făcând alegeri conform trăsăturii pe care vrei să o dezvolți.
Emoticoanele din dreptul numelui unui alt membru din distribuție
Emoticoanele din dreptul numelor celorlalți membri reprezintă tipul dominant de personalitate: drăguță, agreabilă sau răutăcioasă
Filtrarea potențialilor parteneri
Toți participanții sunt disponibili pentru relații romantice, indiferent de gen. Selectează alegerile romantice pentru membrii cu care vrei să stabilești o relație mai profundă.
Termometrul relației
Termometrul relației arată cât de apropiat ești de restul membrilor. Poate afișa relația cu potențialul iubit sau prietenia cu membrii cu care nu poți stabili relații romantice.
Îmbunătățește relațiile cu restul membrilor
Poți dezvolta relații cu alți membri prin intermediul alegerilor pe care le faci în joc. Unele vor crește temperatura relației, altele nu. Nu poți pierde punctele pe care le-ai acumulat deja.
Lana
Lana este un dispozitiv cu inteligență artificială, care comunică vocal cu membrii distribuției și îi urmărește atent, oferă instrucțiuni de-a lungul jocului și încurajează sinceritatea atunci când o dai în bară pentru a putea forma relații mai profunde, care nu țin exclusiv de aparențe.
Încălcarea unei reguli
Lana e mereu cu ochii în patru. Dacă încalci o regulă, vor fi extrași bani din fondul comun. Alegerile care încalcă regulile vor fi marcate cu un semn de exclamare în dreptul lor. Dacă decizi să te dezlănțui, asigură-te că ești pregătit să suporți consecințele!
Câștigarea banilor
Chiar dacă încalci unele reguli, mai devreme sau mai târziu vei avea șansa de a te revanșa. De asemenea, dacă treci de ultimul și cel mai dificil test al Lanei, este posibil să te recompenseze prin returnarea în fondul comun a unui procent din banii pierduți! Fii pe fază pentru aceste oportunități!
Schimbă ținute sau coafuri pentru o întâlnire
Coafura și ținuta pot fi personalizate înainte de întâlnire. Poți să-ți aranjezi chiar și partenerul. Modificările pe care le faci sunt temporare și durează doar pe parcursul întâlnirii, așa că fă-ți de cap!
Cum să-ți dai seama dacă întâlnirea decurge bine
Odată ce începe întâlnirea, dacă faci alegerile corecte, termometrul întâlnirii se va umple cu inimi. Punctele pozitive din termometrul întâlnirii vor fi adăugate în termometrul relației la finalul întâlnirii, așa că profită de această șansă pentru a te apropia de unul dintre ceilalți membri!
Pe ceas apare culoarea verde
Dacă Lana hotărăște că s-a format o relație puternică între tine și unul dintre ceilalți membri, este posibil să vă aprindă ceasurile în culoarea verde. Dacă se întâmplă acest lucru, nu mai contează nicio regulă și interzicerea sexului nu se mai aplică. Bucură-te din plin de această șansă!
Obiectivele finalizate reapar
Unele obiective cer efectuarea unor acțiuni de mai multe ori pentru a fi finalizate. Consultă fila Obiective, unde obiectivele cu etape multiple vor afișa mai multe pictograme trofeu sub ele. Cu cât mai multe obiective realizate, cu atât mai mare recompensa, așa că adună trofee în continuare!
Obținerea monedei în joc
Moneda din cadrul jocului, charisma, se poate obține prin parcurgerea jocului și atingerea obiectivelor. La finalizarea fiecărui obiectiv, fie că e vorba de o singură etapă sau întregul obiectiv, vei fi recompensat cu puncte de charismă. Consultă periodic fila Obiective pentru a colecta punctele de charismă. Numărul de puncte de charismă pe care le-ai obținut sunt afișate în colțul din dreapta sus al filei Obiective. Folosește charisma pentru a debloca un conținut bonus.
Conținutul bonus
Conținutul bonus poate fi accesat prin intermediul cartonașelor de profil ale distribuției de la secțiunea DISTRIBUȚIE SEZONUL 1, fila Pagina principală. Atinge unul dintre cartonașele de profil, apoi, în partea de jos a cartonașului, atinge butonul Scene bonus. Acestea sunt deblocate pe parcursul jocului și pot fi achiziționate cu puncte de charismă. Obține puncte de charismă colectând obiective și bucură-te de scenele din culise cu membrii preferați!
Reînceperea unui capitol
Dacă vrei să parcurgi din nou un capitol, atinge fila Sezoane și apoi atinge butonul Reîncepe sezonul.
Dacă atingi butonul Reîncepe sezonul, vei șterge tot progresul realizat la momentul respectiv în joc, inclusiv aspectul personalizat și statutul relației cu alți participanți.
Cum poți omite conținutul citit anterior
Odată ce ai finalizat un sezon, poți folosi funcția de omitere pentru a accesa mai repede conținutul pe care nu l-ai citit, a parcurge alte finaluri ale jocului sau a trece din nou prin unele dintre momentele tale preferate. Ține apăsat oriunde pe ecran pentru a derula înainte. Funcția de omitere se va opri în mod automat la toate alegerile, întâlnirile și chiar petrecerile, pentru ca tu să ai suficiente informații pentru a lua deciziile corecte.
Rezumatul procentelor alegerilor din ecranul RECAPITULAREA CAPITOLULUI
Simbolul % din dreptul fiecărei decizii arată procentul de jucători care au ales un anumit răspuns. Răspunsul evidențiat în verde este alegerea ta. Consultă celelalte procente pentru a compara alegerile tale cu cele ale altor jucători.
Vrei să afli mai multe despre Too Hot to Handle: Love Is a Game? Accesează pagina Asistență joc.